Istorie

Rezervaţia arheologică de la Porolissum cuprinde un important centru preistoric (neolitic, bronz, hallstatt) şi dacic situate pe Măgura Moigradului (cca.15 ha), precum şi fortificaţii romane, valuri de pământ, (pe cca 8 km lungime), şanţuri şi ziduri de apărare, două castre romane, aşezarea civilă a castrului mare vicus -militar, aşezarea civilă urbană – municipiul roman Porolissum, necropole romane, amfiteatru roman, două aliniamente de apeducte pe piloni cu o lungime de cca 300 m. Toate aceste elemente de civilizaţie romană formau un important centru militar şi urban, care a fost capitală a provinciei Dacia Porolissensis, organizată de împăratul Hadrian, probabil în anul 123 d.Ch.

Municipium-ului roman Porolissum i se cunoaşte traseul zidului de incintă, amplasarea porţilor principale de intrare în oraş, arterele principale de circulaţie – drumurile de piatră pe care se văd şi astăzi urmele carelor romane. În mijlocul acestei suprafeţe de peste 30 ha de teren pe care se întinde municipiul roman Porolissum a fost identificat şi cercetat parțial şi forum-ul municipiului. Întreg acest uriaş şi important complex arheologic este amplasat în centrul principalei trecători de vale din nord vestul Daciei, trecătoare realizată prin ramificaţia finală a munţilor Apuseni care este muntele Meseş, trecătoare cunoscută în istorie sub denumirea de Poarta Meseşană. Identificat arheologic încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, la Porolissum au fost efectuate cercetări arheologice, încă de la începutul secolului al XX – lea acestea continuând în perioada interbelică.

Cercetările știintifice au identificat principalele componente ale rezervaţiei localizând si cercetând parţial aşezarea dacică de pe Măgura Moigradului, castrul mare (300 x 240m) de pe dealul Pomăt, castrul mic(101x90m) de pe dealul Citera, amfiteatrul, terasa sanctuarelor, sistemul defensiv roman, valuri, şanțuri pe cca 8 km lungime, şi ziduri de apărare. Valul dublu – identificat ulterior ca fiind în fapt aliniamentele unui apeduct dublu (civil si militar); a fost construit pe piloni cu dimensiunile de 6x6m şi respective de 3x3m., piloni lucraţi din zidărie plină de piatră prinsă cu mortar şi care avea cca 3-4 etaje (aprox 30-35 m. înălţime). Cercetările arheologice începute in anul 1977 au investigat şi decopertat obiectivele importante ale întregului complex arheologic. A fost delimitat castrul mare de pe dealul Pomăt, au fost săpate integral cele patru porţi şi principia castrului, a fost decopertat cca 80% din amfiteatrul roman, s-a decopertat strada principală (cca 300 m.) de pe Terasa Sanctuarelor, au fost cercetate şi decopertate două temple şi şapte case din aşezarea militară (vicus-ul militar), fiind identificată şi cercetată integral fortificaţia de poartă de pe latura nordică a centrului Porolissum, cunoscută, după inscripţiile identificate aici, ca fiind vama de la Porolissum.

Cercetările arheologice realizate în aceşti ultimi 30 de ani la Porolissum, au fost completate în mod fericit cu lucrările de conservare – in situ – a tuturor zidurilor clădirilor cercetate, peste 1.000m liniari de zidărie romană conservată “in situ” constituindu-se, aici, la Porolissum unul dintre cele mai întinse muzee arheologice aflate în aer liber din România. Amplasată în mijlocul trecătorii Poarta Meseşeană pe platoul dealului Pomet, deal care reprezintă înălţimea cea mai mare a zonei (501m altitudine), centrul roman Porolissum, prin lucrările de conservare realizate aici, a devenit cel mai important centru turistic pentru această zonă de nord-vest a României.Întreaga suprafaţă de peste 300 ha. a rezervaţiei arheologice este liberă, neafectată de clădiri mai târzii, din epoca medievală, modernă sau contemporană, zidurile romane fiind acoperite doar de câţiva zeci de centimetri de pământ.

La Porolissum se pot foarte bine cerceta toate elementele componente ale unei fortificaţii romane, ale unei aşezări civile de lângă castru (vicus militar) sau ale unui oraş roman cu toate elementele sale – forum, curia, macellum, ziduri de incintă, tramă stradală, porţi de intrare, vama imperiului sau o necropolă romană. Întreaga zonă care cuprinde templele, casele de locuit, porţile castrului mare, principia castrului mare, cei cca. 500 ml. de tramă stradală decopertată, amfiteatrul conservat integral, peste 200 ml. ziduri de incintă de la castrul mare conservaţi, toate aceste monumente sunt conservate – in situ – şi zona este amenajată cu trasee, tăbliţe indicatoare şi descrierea fiecărui monument în lb.română şi lb.engleză, devenind un uriaş muzeu în aer liber. A fost restaurată integral porta praetoria a castrului de pe Pomet, singura reconstituire, de acest gen, din Europa centrală şi de sud-est. Este un element de referinţă pentru grupurile de turişti care vizitează complexul arheologic. Imaginea acestei reconstituiri figurează în importante lucrări despre limes-ul Imperiului Roman (D. Breeze, Limes of Roman Empire).

EPOCA PIETREI

Primele urme de locuire de pe Măgura Moigradului, aparţin perioadei neolitice, descoperirile fiind databile între 4800-4500 î.Chr. Acestei perioade i-au fost atribuite câteva complexe de tip locuinţă sau groapă de provizii.

EPOCA BRONZULUI şi PRIMA EPOCĂ A FIERULUI

Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea există numeroase mențiuni referitoare la descoperirea unor obiecte preistorice în zona Porolissum – Moigrad.

Colecțiile private de antichități, precum cea a familiei Wesselényi din Jibou sau Andrássy din Gârcei s-au îmbogățit grație multor obiecte provenite din această zonă. Se spunea că țăranii care munceau pe domeniile acestor familii nobiliare își puteau plăti obligațiile inclusiv în antichități găsite în zona Moigradului.

Din epoca bronzului (aprox. 2500–1000 î. Chr.) se cunosc descoperiri arheologice de pe ”Măgura Moigradului” care domină prin silueta impunătoare trecătoarea ”Poarta Meseșană”. Este vorba despre vase ceramice dar și un topor de bronz aflat în colecția muzeului din Zalău. Această ultimă piesă a reprezentat la triburile epocii bronzului din Europa sud-estică principala formă de afișare și manifestare a statutului social al deținătorului. Cu alte cuvinte a reprezentat în primul rând un însemn al puterii și doar în plan secundar o armă.

De la sfârșitul acestei perioade, din jurul anului 1000 î.Chr. datează numeroase obiecte de bronz asociate în adevărate tezaure. Aceste tezaure, cinci sau șase la număr, descoperite întâmplător la sf. sec. al XIX-lea – începutul sec. XX au ajuns în colecțiile unor muzee din țară și străinătate. Sutele de piese de bronz, însumând o cantitate însemnată de metal (o reală avuție în acele vremuri) sugerează existența în jurul anului 1000 î.Chr. și în secolul următor a unui important centru de putere în zona anticului Porolissvm. Acest centru a prosperat în primul rând datorită controlului pe care îl exercita asupra trecătorii Poarta Meseșană, tăiată de valea Ortelecului în cristalinul moale al Culmii Meseșului. Până târziu, la amenajarea drumurilor moderne, această trecătoare a reprezentat cea mai importantă arteră de trecere ce făcea legătura între Transilvania centrală și nordică și zona Tisei Superioare. Din componența acestor tezaure se remarcă numeroase vase din bronz, atribut al aristocrației războinice, dar și arme ori podoabe. Reședința acestui centru de putere din zona Moigradului nu a fost încă descoperită, dar numeroase indicii conduc către ”Dealul Cămnin” din zona satului Jac, com. Creaca unde a fost cercetată sumar o cetate cu val de pământ și șanț de apărare.

EPOCA DACICĂ (sec. II î.Chr. – II d.Chr.)

Trecătoarea Poarta Meseşană şi apărarea acesteia a fost realizată de regatul dacic, statul dacic, în sistemul lor caracteristic, fortificaţiile fiind amplasate pe vârful dealurilor Poguior, Citera şi Măgura Moigradului.

Dealul Citera apare ca o înălţime izolată cu trei laturi abrupte, a patra reprezentând o şea de legătură dispusă la sud-vest spre dealul Pomet. Pe dealul Citera romanii au construit un castru pentru trupe auxiliare. Acesta este amplasat la cca. 500 m est-nord-est de colţul de est al castrului de pe dealul Pomet. Săpăturile arheologice din anul 1958 au surprins un nivel incendiat de locuire dacică. Aparent adosată castrului roman din piatră ne apare o incintă din pământ, descoperită în anul 1958, descrisă atunci şi mai târziu ca un val cu şanţ interior. Cercetările arheologice care au urmat, şi care au sondat amenajarea în mai multe puncte, au demonstrat ca valul descris anterior este de fapt umărul şanţului vizibil la suprafaţă. Acesta este actualmente colmatat cu resturile unui val scurs în timp. Pe laturile de sud şi nord traseul valului şi a şanţului poate fi doar intuit, pantele accentuate şi factorii antropici (pe latura de sud fiind vizibile încă zonele romane de exploatare a pietrei pentru ridicarea fortificaţiei) distrugând sau mascând conturul amenajării. Astfel presupusa incinta sugerează o formă aproximativ dreptunghiulară cu laturile de aprox. 300x200m, traseul incintei urmărîndu-l pe cel al curbei de nivel situată la cel puţin 15-20m mai jos de cota maximă a dealului. Cu toate că în nici una din săpăturile arheologice efectuate prin această amenajare nu a fost descoperit vreun material arheologic, putem avansa ipoteza conform căreia această amenajare a fost realizată în epoca dacică.

Prezenţa aşezării fortificate de pe Măgura Moigradului în zona Porţii Meseşene nu este întâmplătoare. Punct obligatoriu de trecere, principala cale de acces nord - vestică spre şi dinspre Transilvania, locul ne apare ca o importantă cale de comunicaţie frecventată atât de negustori cât şi de oricine căuta să iasă sau să intre în Transilvania.

Deal de origine vulcanică, o masivă masă de piatră (andezit, granit, etc.) care este exploatată în prezent de o carieră situată pe versantul de S - V al dealului, Măgura Moigradului ne apare ca un impresionant trunchi de con cu altitudinea maximă de 514 m. şi o diferenţă de nivel faţă de valea Ortelecului, care a creat trecătoarea amintită, de 224 m. Platoul superior al conului vulcanic amintit, de formă ovală, are un diametru mare de cca. 400 m., iar cel mic de cca. 250 m., suprafaţa totală a acestuia fiind de 7 ha Intrată în literatura de specialitate de timpuriu datorită descoperirii unor tezaure dacice din argint de podoabe sau monede, iar mai apoi, în urma săpăturilor arheologice din anii 1938-39, 1940-41, 1958-1959 ca necropolă dacică de incineraţie, situl arheologic de pe Măgura Moigradului ni se conturează tot mai mult ca o întinsă şi prosperă aşezare dacică fortificată precedată însă de o zonă cu caracter cultic databilă în a doua jumătate a sec. II – I î.Chr.

EPOCA ROMANĂ (sec. II-III d.Chr.)

 După înfrângerea şi supunerea regatului lui Decebal, romanii s-au folosit din plin de aceste posibilităţi strategice oferite de vechile fortificaţii şi artere de circulaţie amenajate anterior de către daci. Astfel, direct în trecătoarea apărată de fortificaţia dacică de pe dealul Poguior, romanii au construit un castru cu dimensiunile de 80 x 65 m şi un zid de apărare care blochează întreaga trecătoare, iar peste cetatea dacică de pe dealul Citera a fost construit castrul pentru unitatea specială alcătuită din arcaşi palmyreni.

Preluând numele Porolisso al vechii dave dacice de pe Măgura Moigradului, bazându-se pe realităţile strategice ale zonei de trecătoare, realităţi excelent folosite de către daci, romanii edifică aici unul din cele mai importante și complexe sisteme de apărare cunoscut sub denumirea de limes porolissensis. La finalul războaielor dacice din vara anului 106 d. Chr., Imperiul Roman a cucerit şi organizat ca provincie romană teritoriul regatului lui Decebal. În partea de nord-vest a Daciei, pe Muntele Meseş, romanii au conturat şi organizat frontiera (limesul) care delimita spaţiul cucerit de către Imperiul Roman, de teritoriile necucerite şi neintroduse în unitatea administrativă a provinciei Dacia, teritorii locuite de populaţia dacilor liberi şi alte seminţii barbare (sarmaţi, vandali). Frontiera romană –limesul – Imperiului Roman de pe Muntele Meseş era constituită din cca. 60 de turnuri de supraveghere lucrate din piatră şi lemn. În faţa turnurilor, pe punctele de trecere, au fost construite fortificaţii din pământ şi lemn, cu şanţuri, valuri şi palisade de apărare, iar în spatele acestei linii de turnuri și fortificații liniare de apărare, la câțiva km. distanță, se află amplasate castrele romane de la Bologa – Resculum, Buciumi, Românași - Largiana, Romita – Certiae, Moigrad – Porolissum și Tihău pe Someș, iar castrul de la Sutoru – Optatiana asigura controlul drumului imperial Napoca – Porolissum. În faţa complexului civil Porolissum a fost identificat un val şi un şanţ de apărare pe circa 8 km. lungime.

Apărarea trecătorii Poarta Meseşană (Valea Ortelecului) a fost asigurată şi de un zid de apărare construit în piatră, identificat pe o lungime de cca. 6 km. lungime. Aceste complexe sisteme defensive construite de romani în zona Meseşului sunt comparabile cu marile sisteme de apărare construite de romani în Anglia – „Hadrian’s Wall – şi cele din Germania „Agri Decumates” sau fortificaţiile Palmyrei romane.

Datorită importanţei strategice deosebite al acestui sistem defensiv – limes porolissensis – edificat de romani în zona Porolissum, împăratul roman Hadrian, în jurul anului 120 d. Chr., când reorganizează apărarea întregii provincii Dacia, în nord-vestul unităţii administrative a provinciei Dacia, organizează subdiviziunea Dacia Porolissensis, cu capitala la Porolissum, la fel cum Dacia Apulensis îşi avea capitala la Apulum (Alba Iulia), sau provincia din sud, Dacia Malvensis, cu capitala la Malva. Având în vedere importanța strategică deosebită a apărării Porții Meseșene, a singurei trecători de vale accesibile de traversare a barierei naturale (Muntele Meseș), Imperiul Roman a construit la Porolissum o importantă bază militară pentru cei cca. 3500 de soldați din trupele auxiliare și detașamente din legiunile romane care au staționat permanent sau temporar în cele două mari castre romane și în cele 5 fortificații mai mici de tip burgus. Castrul cel mare amplasat pe dalul Pomet are dimensiunile de 300 x 240 m și este cel mai mare castru de trupe auxiliare constuit in Dacia romană, sediul permanent pentru cohorta a V-a de lingoni și coh I Britanica, iar de la începutul sec III d.Chr. a fost sediul și al trupei romane formată din cetățeni romani cohorta a III-a Campestris civium romanorum.

În castrul de pe dealul Citera cu dimensiunile de cca. 110 x 90 m a staționat o trupă specială de luptători pentru spațiile libere de pe câmpie ( cum sunt teritoriile din fața fortificațiilor de la Porolissum, spre Pannonia) trupa de arcași palmyreni aduși din Palmyra încă de la începutul sec II d.Chr. și care au rămas în continuare la Porolissum. Cunoscută cu numele de Numerus palmyrenorum sagittariorum porolissensium, unitatea avea si un detașament de arcași călăreți. Această trupă specială de ”poliție călare” prin modul său de luptă (erau foarte cruzi cu dușmani) au fost folosiți romani pentru incursiunile romanilor din ”barbaricum” pentru ai impresiona și ține sub ascultare pe locuitorii satelor din zona aflată în apropierea limesului. Mutându-i pe daci din dava lor de pe Măgura Moigradului la poalele dealului Pomet și în jurul acestuia unde romanii au construit castul cel mare, coloniști romani și băștinașii daci au edificat o așezare nouă construită după toate regulile cunoscute în lumea antică, așezare care preia numele vechi dave dacice adică de Porolissum. În jurul castului roman de pe Pomet se dezvoltă așezarea civilă în care locuiau familiile soldaților. În zona zidului de apărare al orașului au fost descoperite pe Terasa Sanctuarelor mai multe temple dintre care templul lui Dyonysos cunoscut la romani sub denumirea de Liber Pater a fost cercetat integral.

Cercetările arheologice efectuate în acest templu au pus în evidență refacerea interiorului acestui templu într-o perioadă imediat următoare plecării oficialităților romane din oraș. Cu împărțirea interiorului templului cu ziduri lucrate din monumente romane refolosite si refolosirea absidei s-a obținut astfel un interior de bazilică paleocreștină. Împreună cu astfel de piese creștine (crucea de plumb, păunul opaiț, vasul cu simboluri creștine) descoperite la Porolissum, prezența basilici paleocreștine aici in nord vestul Daciei este reprezintă unul dintre ce mai puternice argumente ale creștinismului apostolic al românilor.

Un moment deosebit de important în viața comunității daco – romane de la Porolissum l-a constituit succesul lui Septimius Severus comandatul trupei romane de la Carnuntum (Viena) din Pannonia, care și cu sprijinul soldaților romani din provinciile Dacice ( Porolissensis, Malvensis, Apulensis) a devenit împărat recunoscut de senatul Romei. Întemeietor la începutul sec III d.Chr. al dinastiei Severilor, împăratul Septimius Severus a rasplătit credința soldaților și cetățenilor de al Porolissum care l-au ajutat în ascensiunea sa, acodând dreptul veteranilor din trupele de pe limesul porolissensis să își construiască pe teritoriul armatei, al statului roman o așezare care are statutul de municipium – noua așezare este cunoscută sub denumirea cu care apare în inscripții Municipium Septimium Porolissense. La începutul sec.al III-lea d.Chr. grupând trupele romane de la Porolissum în castrul mare de pe dealul Pomet, pe locul unuia din castrele trupelor auxiliare de la Porolissum se construiește o așezare urbană nouă, cu trama stradală și organizarea internă specifică așezărilor minicipale. Noii așezări urbane dezvoltate pe cele 30 de hectare amplasate la sud est de latura dextra a castrului mare de pe dealul Pomet, i s-a descoperit și cercetat parțial forumul orașului, capitolul și macellum (piața orașului). Lucrările de construcție a noului castru mare de pe dealul Pomet și a noi așezări urbane municipale erau singur terminate la anul 214 d.Chr. când Porolissum-ul primește vizita împăratului Marcus Aurelius Antonnius (Caracalla) – fiul mai mare al împăratului Septimius Severus. Cu această ocazie sunt reparate templele orașului, inscripțiile descoperite la templul lui Liber Pater fac referire la aceste lucrări. Trupele romane de la Porolissum îi ridică împăratului o statuie ecvestră de bronz în mărime naturală, care il prezintă pe împărat în ipostaza de imperator cu salutul roman cu brațul drept întins în față Este același tip de statuie ca cea păstrată intactă la Roma și care îl reprezintă pe împăratul Marcus Aurelius. Prin amplasarea statui în fața porții praetoria a castului mare de pe Pomet, cohorta a III-a Campestris ce staționa castrul de la Porolissum își manifestă gratitudinea pentru împăratul care le-a dublat solda și care acum intră cu toate onorurile cuvenite prin poarta de onoare (praetoria) a noului castru construit sub domnia sa și cu directa sa contribuție.

Cele patru inscripții descoperite la cele patru porți de intrare amintesc de acest fapt, că împăratul Marcus Aurelius Antonnius – Caracalla - Fecit – a făcut această lucrare (castrul).

Orașul și întreaga zonă Porolissum s-a dezvoltat economic într-un mod vertiginos, profitând de cele mai bune condiții de afaceri pe care l-a reprezentat dintotdeauna schimbul comercial cu barbarii de peste limes. Produsele ceramice de lux au ajuns departe in barbaricum până în sudul Poloniei, Slovacia și estul Ungariei.

Nu e întâmplător ca la Porolissum au fost identificate mai multe ateliere care falsificau monede, sigur folosite în comerțul cu localnici. Viața tipic romană, forma mentis romana se manifestă și la Porolissum, ca o capitală de provincie, orașul și ceilalți locuitori (soldații și familiile lor), ajungeau la cca. 15000 de locuitori la momentul când împăratul Caracala și mama sa Iulia Domna ajung la Porolissum în anul 214 d.Chr. Aici se inspectează noile fortificații militare (castul nou cu incinta și porțile de piatră) si sigur se asista la spectacole care sunt pregătite și au loc în amfiteatrul roman de la Porolissum.

Amfiteatrul roman de al Porolissum la început a fost construit din lemn. La anul 157 d.Chr. sub directa comandă și sprijin financiar dat de împăratul Marcus Aurelius, a fost reconstruit din piatră. Ca suprafață a arenei, arena amfiteatrului de la Porolissum o depășește pe cea amfiteatrului de la Ulpia Traiana – capitala Daciei – colonie edificată de împăratul Traian.

PERIOADA MEDIEVALĂ TIMPURIE (SEC. VII-XIII)

Deşi la Porolissum se desfăşoară cercetări de mult timp, există puţine vestigii din perioada medievală timpurie. Deocamdată, la Porolissum nu au fost descoperite vestigii arheologice databile în sec. VII-IX. Din secolele X-XIII avem un cimitir de inhumaţie identificat în zona municipiului roman, în apropiere de forum. Foarte interesante sunt chiliile din zona Jacului din punctele „Cămnin” şi „Viile jacului”, chilii care sunt deocamdată necercetate arheologic. Nu este exclusă posibilitatea ca acestea să dateze din perioada medievală timpurie. La Moigrad pe „Măgură”, prin cercetări arheologice sistematice au fost evidenţiate urmele unei fortificaţii medievale timpurii. Artefactele descoperite aici plasează cetatea de pământ în sec. X-XIII.

Cel mai important punct de trecere peste linia munților Meseș, Poarta Meseșană și-a făcut debutul în literatura istorică de specialitate, mai ales datorită descoperirilor de epocă romană. Aspectul infrastructural al trecătorii, nu numai că a asigurat elemente militare foarte bine adaptabile la teren, dara contribuit și la dezvoltarea economică a zonei în care se află, respectiv al arealului, pe care l-a deservit. Vorbim aici mai ales de transportul sării, al cărei intensificare se poate observa cel mai bine în Evul Mediu.

Din punct de vedere militar, amintim câteva evenimente importante din perioada medievală timpurie care au implicat Poarta Meseșeană: primele incursiuni ale ungurilor, campaniile militare împotriva cumanilor și pecenegilor al regelui maghiari Ladislau I cel Sfânt, sau folosirea trecătorii de către regele Andrei al III-lea (în ianuarie 1291) în drumul său spre Transilvania centrală. Descoperirile medievale timpurii datate pe palierul cronologic al secolelor X – XIII, dovedesc clar aspectul militar al zonei ce înconjoară zona trecătorii. Cercetările arheologice din punctele Moigrad „Măgură”, Jac „Cămnin” şi Ortelec „Cetate” au dovedit o activitate intensă de fortificare a zonei în perioada evului mediu timpuriu (sec. X-XIII).

EnglishFrançaisDeutschMagyarRomână