UNESCO

Două dosare au primit acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce s-a desfășurat în India, la New Delhi: Ansamblul monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu” și Frontierele Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia!

România marchează o reușită cu semnificații profunde! Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza națiunii noastre fiind strâns legată de Roma și de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în fața unui act cultural și identitar, care ne face mai conștienți de trecutul nostru și, în același timp, reamintește tuturor influența majoră a Romei asupra lumii în perioada antică.

Limesul Daciei, mărturie a apartenenței noastre europene de aproape 2000 de ani, devine acum parte din rețeaua globală de situri UNESCO. Peste 277 de monumente militare romane, forturi, fortificații și turnuri de apărare din județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj sunt acum protejate și promovate la nivel mondial. Acest demers nu doar că va conserva patrimoniul nostru inestimabil, dar va aduce și beneficii economice imense pentru comunitățile locale. Statutul de sit UNESCO înseamnă turiști, vizitatori din toate colțurile lumii care vor veni să admire moștenirea noastră istorică. 

Dintre obiectivele incluse în patrimoniul UNESCO din cele 15 județe ale României, cele mai numeroase sunt în județul Sălaj.

Pe lângă beneficiile economice, includerea limesului roman pe lista UNESCO va avea un impact major asupra educației și culturii. Școlile vor organiza excursii educative la aceste situri, iar proiectele de cercetare vor putea beneficia de finanțări generoase.